Comentarii

După doi ani de aşteptare, doar 13 din 28 de companii mari din România au primit aprobare pentru fon

12.3.2010 08:58

După doi ani de la depunerea proiectelor, doar 13 companii mari din România se pot bucura în sfârşit de bani europeni. Este vorba despre o componentă a Programului operaţional sectorial pentru finanţări destinate investiţiilor în întreprinderile mari. Ministrul Economiei şi premierul au dat startul, astăzi, pentru mai puţin de jumătate dintre firmele care au depus proiecte. 28 de firme mari au depus proiecte pentru a obţine bani de la Uniunea Europeană în 2008. Acestea aveau ca obiect achiziţionarea de utilaje sau echipamente care vizau în principal retehnologizarea producţiei, creşterea eficienţei şi, automat, a volumului de afaceri. Doar 13 companii au primit aprobarea de la Ministerul Economiei. Şi asta, după doi ani. "O statistică la sfarsitul lui 2010 pentru sumele alocate in perioada 2007-2010 arată că avem proiecte pentru 50% din suma alocată," a precizat Adriean Videanu, ministrul Economiei.

"Nu sunt mulţumit încă de rata de absorbţie a fondurilor europene, dar oricum progresele, în raport cu anii anteriori, sunt majore," este de părere prim-ministrul Emil Boc.

Valoarea totală a finanţării care va sosi de la UE pentru cele 13 firme va depăşi 131 milioane lei. Aceasta este în proporţie de maxim 50% din valoarea unui proiect depus. Restul trebuie să asigure beneficiarul.

Cea mai mare sumă care va fi accesată de o companie este de 18,5 milioane de lei. Bucuroşi că vor primi banii, beneficiarii se aşteaptă la înflorirea afacerilor.

"Bineînţeles că ne doream să primim mai repede banii şi să fie aprobat. Noi facem 90% export, din care 90% reprezintă Germania. Oamenii ne plătesc la timp şi banii vin repede," a declarat Constantin Popeci, preşedinte Popeci Utilaj Greu.

"Va creşte cifra de afaceri şi volumul exportului. Cifra de afaceri cu cel putin 20%, noi aveam 10% în draft, dar estimăm că va fi 20%, iar exportul cu 25%," consideră Liviu Potra, director general Napomar.

Implementarea acestor proiecte, la nivelul marilor firme, şi folosirea banilor europeni înseamnă şi un aport substantial la bugetul de stat, prin plata unui volum mai mare de taxe, dar şi crearea de noi locuri de muncă. Din păcate, ritmul în care se derulează procesul de aprobare a proiectelor şi de obţinere a finanţării este încă destul de lent.

"O statistică la sfarsitul lui 2010 pentru sumele alocate in perioada 2007-2010 arată că avem proiecte pentru 50% din suma alocată," a precizat Adriean Videanu, ministrul Economiei.

Alte comentarii

SPAD
AAA26,191,91%
CETV349,00-3,00%
ČEZ890,001,37%
ECM49,102,19%
ERSTE847,300,59%
FORTUNA108,400,37%
KITD187,00-0,27%
KB4 200,000,48%
NWR277,003,55%
ORCO213,001,43%
PEGAS445,00-0,34%
P.MORRIS9 110,00-11,38%
O2416,801,66%
UNIPETROL185,70-0,70%
VIG970,00-0,41%
Indici
PX1 241,900,76%
DAX7 254,633,06%
FTSE 1006 028,112,23%
CAC 404 006,652,51%
ATX2 845,941,88%
DJES 502 614,471,71%
BUX23 995,201,67%
WIG 202 930,291,46%
Russian dep.1 748,321,06%
DJI12 455,621,54%
Nasdaq2 801,082,04%
SP5001 331,541,44%
Nikkei 2259 606,821,76%
Futures pe indici
DJES 50 Fut.2 798,210,47%
DJI Fut.11 910,401,14%
Nasdaq Fut.2 242,960,65%
SP500 Fut.1 273,801,20%
Comoditati
Crude Oil109,821,42%
Brent122,641,08%
Gold1 503,990,51%
Cooper428,501,42%
Silver44,922,16%
Coal128,96-0,35%
Forex
EUR/USD1,45241,32%
EUR/GBP0,88520,75%
EUR/CHF1,29400,32%
EUR/PLN3,9641-0,08%
EUR/HUF264,3300-0,64%
EUR/RUB40,77820,59%
EUR/CZK24,19400,11%
PLN/CZK6,10340,17%
HUF/CZK9,15430,73%
RUB/CZK0,5935-0,32%
GBP/CZK27,3310-0,64%
USD/CZK16,6569-1,22%
USD/CHF0,8910-0,98%
USD/JPY82,3500-0,29%
USD/PLN2,7290-1,39%
USD/RUB28,0779-0,82%
USD/GBP0,6094-0,57%

Updated 20.4.2011 16:26

(Atenţie: datele au întârziere)

Azi e 12.2. 2012
New York 01:39
closed 31:51
Londra 06:39
closed 25:21
Frankfurt 07:39
closed 25:21
Praga 07:39
closed 25:36
Moscova 09:39
closed 22:21
Tokio 14:39
closed 18:21
cz ru hu pl ro si bg en
CAPITAL PARTNERS a.s. E-mail CAPITAL PARTNERS a.s.

Căutare:  

Stockmarket Google Finance Market Watch