Comentarii

Niculae a tăiat gazele combinatului Amonil şi îl împinge spre închidere

29.7.2010 11:31

Consiliul de Administraţie al combinatului se adună mâine pentru a găsi o soluţie de ieşire din această situaţie.

Compania InterAgro aflată în proprietatea omului de afaceri Ioan Niculae a sistat furnizarea gazelor către combinatul chimic Amonil Slobozia. Cum gazul reprezintă materia primă pentru producerea îngrăşămintelor combinatul ialomiţean este pus, cel puţin temporar, în imposibilitatea de a mai putea funcţiona. Potrivit unui comunicat remis Bursei acţionarii Amonil se vor strânge mâine pentru a găsi o soluţie de continuare a activităţii.

"Le-am tăiat gazul pentru că nu mai am de unde să le dau. Nu mai am nici eu gaz pentru că Romgazul nu-mi dă nici pe departe ce-mi trebuie pentru combinatele mele. După cum văd eu nici nu prea au de unde să ia din altă parte pentru că Romgaz nu mai dă gaze pentru piaţă iar Petrom dă doar cu plata în avans şi mai scump", a spus pentru Money.ro, omul de afaceri.

Amonil avea, de anul trecut, un contract de procesare gaze cu InterAgro prin care primea gratuit gaze în schimb toată producţia devenea proprietatea grupului patronat de Niculae care putea să o valorifice în orice mod dorea.

Alte comentarii

SPAD
AAA26,191,91%
CETV349,00-3,00%
ČEZ890,001,37%
ECM49,102,19%
ERSTE847,300,59%
FORTUNA108,400,37%
KITD187,00-0,27%
KB4 200,000,48%
NWR277,003,55%
ORCO213,001,43%
PEGAS445,00-0,34%
P.MORRIS9 110,00-11,38%
O2416,801,66%
UNIPETROL185,70-0,70%
VIG970,00-0,41%
Indici
PX1 241,900,76%
DAX7 254,633,06%
FTSE 1006 028,112,23%
CAC 404 006,652,51%
ATX2 845,941,88%
DJES 502 614,471,71%
BUX23 995,201,67%
WIG 202 930,291,46%
Russian dep.1 748,321,06%
DJI12 455,621,54%
Nasdaq2 801,082,04%
SP5001 331,541,44%
Nikkei 2259 606,821,76%
Futures pe indici
DJES 50 Fut.2 798,210,47%
DJI Fut.11 910,401,14%
Nasdaq Fut.2 242,960,65%
SP500 Fut.1 273,801,20%
Comoditati
Crude Oil109,821,42%
Brent122,641,08%
Gold1 503,990,51%
Cooper428,501,42%
Silver44,922,16%
Coal128,96-0,35%
Forex
EUR/USD1,45241,32%
EUR/GBP0,88520,75%
EUR/CHF1,29400,32%
EUR/PLN3,9641-0,08%
EUR/HUF264,3300-0,64%
EUR/RUB40,77820,59%
EUR/CZK24,19400,11%
PLN/CZK6,10340,17%
HUF/CZK9,15430,73%
RUB/CZK0,5935-0,32%
GBP/CZK27,3310-0,64%
USD/CZK16,6569-1,22%
USD/CHF0,8910-0,98%
USD/JPY82,3500-0,29%
USD/PLN2,7290-1,39%
USD/RUB28,0779-0,82%
USD/GBP0,6094-0,57%

Updated 20.4.2011 16:26

(Atenţie: datele au întârziere)

Azi e 4.2. 2012
New York 06:13
closed 51:17
Londra 11:13
closed 44:47
Frankfurt 12:13
closed 44:47
Praga 12:13
closed 45:02
Moscova 14:13
closed 41:47
Tokio 19:13
closed 37:47
cz ru hu pl ro si bg en
CAPITAL PARTNERS a.s. E-mail CAPITAL PARTNERS a.s.

Căutare:  

Stockmarket Google Finance Market Watch