Comentarii

Rezervele de petrol românesc se vor termina în câţiva ani

28.7.2010 11:05

Rezervele de ţiţei ale României se vor epuiza în următorii 14 ani, dacă este menţinută producţia actuală. La nivel mondial, petrolul este suficient pentru încă 45 de ani, potrivit unui raport al companiei petroliere BP privind piaţa globală de resurse energetice.

 

Producţia accelerată de petrol din ultimele decenii, antrenată de dezvoltarea tehnică, a solicitat din ce în ce mai mult rezervele de hidrocarburi din subsol. Astfel că specialiştii vorbesc tot mai des despre apusul petrolului aşa cum îl ştim, adică o resursă relativ ieftină şi disponibilă unui mare număr de oameni.

Ediţia din acest an a raportului BP privind resursele energetice la nivel mondial arată că rezervele dovedite de petrol ale planetei mai sunt suficiente pentru doar 45 de ani. Nici la capitolul gaze naturale omenirea nu stă prea bine, rezervele urmând să se epuizeze în 62 de ani.

În ţara noastră, era petrolului a început în anul 1857, Romania fiind prima ţară din lume cu o producţie de ţiţei înregistrată oficial în statisticile internaţionale, iar prima extracţie de gaze a avut loc în 1909. Astăzi, datele BP arată că România mai are rezerve de petrol care totalizează circa 0,5 miliarde de barili, ceea ce înseamnă 0,037% din totalul rezervelor mondiale. Această cantitate va fi suficientă doar pentru următorii 14 ani

Alte comentarii

SPAD
AAA26,191,91%
CETV349,00-3,00%
ČEZ890,001,37%
ECM49,102,19%
ERSTE847,300,59%
FORTUNA108,400,37%
KITD187,00-0,27%
KB4 200,000,48%
NWR277,003,55%
ORCO213,001,43%
PEGAS445,00-0,34%
P.MORRIS9 110,00-11,38%
O2416,801,66%
UNIPETROL185,70-0,70%
VIG970,00-0,41%
Indici
PX1 241,900,76%
DAX7 254,633,06%
FTSE 1006 028,112,23%
CAC 404 006,652,51%
ATX2 845,941,88%
DJES 502 614,471,71%
BUX23 995,201,67%
WIG 202 930,291,46%
Russian dep.1 748,321,06%
DJI12 455,621,54%
Nasdaq2 801,082,04%
SP5001 331,541,44%
Nikkei 2259 606,821,76%
Futures pe indici
DJES 50 Fut.2 798,210,47%
DJI Fut.11 910,401,14%
Nasdaq Fut.2 242,960,65%
SP500 Fut.1 273,801,20%
Comoditati
Crude Oil109,821,42%
Brent122,641,08%
Gold1 503,990,51%
Cooper428,501,42%
Silver44,922,16%
Coal128,96-0,35%
Forex
EUR/USD1,45241,32%
EUR/GBP0,88520,75%
EUR/CHF1,29400,32%
EUR/PLN3,9641-0,08%
EUR/HUF264,3300-0,64%
EUR/RUB40,77820,59%
EUR/CZK24,19400,11%
PLN/CZK6,10340,17%
HUF/CZK9,15430,73%
RUB/CZK0,5935-0,32%
GBP/CZK27,3310-0,64%
USD/CZK16,6569-1,22%
USD/CHF0,8910-0,98%
USD/JPY82,3500-0,29%
USD/PLN2,7290-1,39%
USD/RUB28,0779-0,82%
USD/GBP0,6094-0,57%

Updated 20.4.2011 16:26

(Atenţie: datele au întârziere)

Azi e 12.2. 2012
New York 01:24
closed 32:06
Londra 06:24
closed 25:36
Frankfurt 07:24
closed 25:36
Praga 07:24
closed 25:51
Moscova 09:24
closed 22:36
Tokio 14:24
closed 18:36
cz ru hu pl ro si bg en
CAPITAL PARTNERS a.s. E-mail CAPITAL PARTNERS a.s.

Căutare:  

Stockmarket Google Finance Market Watch