Comentarii

Bursele europene au deschis pe verde în prima şedinţă după publicarea rezultatelor testelor de stres

26.7.2010 11:41

Marile pieţe europene au deschis şedinţa de luni pe verde, investitorii fiind încurajaţi de rezultatele pozitive înregistrate la testele de stres efectuate de autorităţile europene.

Astfel, în prima parte a zilei, FTSE-100, principalul indice al bursei din Londra, creştea cu 0,18%, la 5.321,97 puncte, indicele DAX, al bursei din Frankfurt, câştiga 0,02%, la 6.167,40 puncte, iar indicele parizian CAC 40 înregistra o creştere de 0,31%, la 3.618,29 puncte.

Bursele europene au început săptămâna în creştere, pe fondul aprecierii titlurilor bancare, după ce numai şapte instituţii financiare europene din 91 au picat testele de stres efectuate de autorităţile europene. Aceste bănci ar putea avea nevoie de fonduri proprii suplimentare de până la 3,5 miliarde euro, în timp ce restul instituţiilor financiare supuse la respectivele scenarii au trecut cu bine testul.

În Japonia, bursa a încheiat şedinţa de luni pe verde, stimulată de rapoartele trimestriale pozitive publicate de companiile americane şi de rezultatele bune obţinute de băncile europene în cadrul testelor de stres, informează Boursorama.

Potrivit datelor de la închidere, indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,77%, la 9.503,66 puncte, iar indicele extins Topix a încheiat şedinţa cu o creştere de 0,55%, ajungând la 845,88 puncte.

Pieţele americane de acţiuni au încheiat şedinţa de vineri în creştere, pe fondul publicării unor rezultate ale companiilor din sectorul industrial considerate pozitive de specialişti. Astfel, majoritatea companiilor care au publicat la sfârşitul săptămânii trecute rezultatele trimestriale au anunţat creşteri peste aşteptările analiştilor. De asemenea, investitorii americani au fost încurajaţi şi de publicarea rezultatelor testelor de stres efectuate asupra celor 91 de instituţii bancare europene.

Astfel, indicele Dow Jones a câştigat 0,99%, la 10.424,62 puncte, indicele Nasdaq, dominat de titluri tehnologice a avansat cu 1,05%, până la 2.269,47 puncte, iar indicele extins S&P 500 a crescut cu 0,82%, la 1.102,66 puncte.

Alte comentarii

SPAD
AAA26,191,91%
CETV349,00-3,00%
ČEZ890,001,37%
ECM49,102,19%
ERSTE847,300,59%
FORTUNA108,400,37%
KITD187,00-0,27%
KB4 200,000,48%
NWR277,003,55%
ORCO213,001,43%
PEGAS445,00-0,34%
P.MORRIS9 110,00-11,38%
O2416,801,66%
UNIPETROL185,70-0,70%
VIG970,00-0,41%
Indici
PX1 241,900,76%
DAX7 254,633,06%
FTSE 1006 028,112,23%
CAC 404 006,652,51%
ATX2 845,941,88%
DJES 502 614,471,71%
BUX23 995,201,67%
WIG 202 930,291,46%
Russian dep.1 748,321,06%
DJI12 455,621,54%
Nasdaq2 801,082,04%
SP5001 331,541,44%
Nikkei 2259 606,821,76%
Futures pe indici
DJES 50 Fut.2 798,210,47%
DJI Fut.11 910,401,14%
Nasdaq Fut.2 242,960,65%
SP500 Fut.1 273,801,20%
Comoditati
Crude Oil109,821,42%
Brent122,641,08%
Gold1 503,990,51%
Cooper428,501,42%
Silver44,922,16%
Coal128,96-0,35%
Forex
EUR/USD1,45241,32%
EUR/GBP0,88520,75%
EUR/CHF1,29400,32%
EUR/PLN3,9641-0,08%
EUR/HUF264,3300-0,64%
EUR/RUB40,77820,59%
EUR/CZK24,19400,11%
PLN/CZK6,10340,17%
HUF/CZK9,15430,73%
RUB/CZK0,5935-0,32%
GBP/CZK27,3310-0,64%
USD/CZK16,6569-1,22%
USD/CHF0,8910-0,98%
USD/JPY82,3500-0,29%
USD/PLN2,7290-1,39%
USD/RUB28,0779-0,82%
USD/GBP0,6094-0,57%

Updated 20.4.2011 16:26

(Atenţie: datele au întârziere)

Azi e 12.2. 2012
New York 01:20
closed 32:10
Londra 06:20
closed 25:40
Frankfurt 07:20
closed 25:40
Praga 07:20
closed 25:55
Moscova 09:20
closed 22:40
Tokio 14:20
closed 18:40
cz ru hu pl ro si bg en
CAPITAL PARTNERS a.s. E-mail CAPITAL PARTNERS a.s.

Căutare:  

Stockmarket Google Finance Market Watch